Prognoza meteo, 2 ianuarie 2021. Vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod obişnuit, pentru începutul lunii ianuarie

Prognoza meteo, 2 ianuarie 2021. Vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod obişnuit, pentru începutul lunii ianuarie
Vremea va fi caldă, pentru această perioadă
Publicat: 01/01/2021, 16:58

Potrivit prognozei meteo de sâmbătă, 2 ianuarie 2021, vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod obişnuit, pentru începutul lunii ianuarie, iar pe parcursul zilei va fi în general frumoasă.

În prima parte a intervalului cerul va fi senin, exceptând primele ore ale dimineții, când pe arii restrânse în sud-est va fi nebulozitate joasă sau ceață.

Noaptea, în regiunile extracarpatice și parțial în cele centrale va fi nebulozitate joasă și pe arii restrânse ceață, ce posibil se vor asocia cu burniță, în timp ce în restul zonelor cerul va fi variabil, cu înnorări spre sfârșitul intervalului în cele sud-vestice unde trecător, pe suprafețe mici, va ploua slab.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, în special la altitudini mari, precum și în sudul Banatului, unde la rafală se vor înregistra viteze mai mari în a doua parte a intervalului, informează stirimeteo.com.

Temperaturile maxime, în creştere față de ziua precedentă în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, se vor încadra între 7 și 13 grade Celsius, ușor mai coborâte în depresiuni, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -4 şi 6 grade Celsius.

Prognoza meteo în București, pe 2 ianuarie 2021

În București, vremea va fi frumoasă pe parcursul zilei și se va menține cu mult mai caldă decât în mod obişnuit pentru începutul lunii ianuarie.

Cerul va fi mai mult senin, însă în primele ore ale dimineții și din nou pe parcursul nopții va fi nebulozitate joasă stratiformă sau ceață.

Vântul va sufla slab până la moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 5-6 grade Celsius.

Prognoza meteo pentru luna ianuarie 2021. Cum va fi vremea în prima lună a anului

Temperaturile se vor menţine în general peste mediile normale ale perioadei în următoarele patru săptămâni. Totodată, regimul pluviometric va fi excedentar în toată țara, conform estimărilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Dragoș Tănase
Dragoș Tănase are o experiență de aproape 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Cristina Cioran și-a pierdut toate economiile. Ce i-a făcut Alex Dobrescu
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Planta care ar putea încetini îmbătrânirea și reduce riscul de Alzheimer
×